Data ultimei actualizări: 20 august 2026
Produsele achiziționate la distanță de pe electricon.ro se pot returna conform OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii (transpunere a Directivei 2011/83/UE), precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (OUG . 18/2026).
1. Dreptul de retragere din contract
Consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile calendaristice de la data primirii produselor pentru a se retrage din contract, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) și la art. 14 din OUG 34/2014.
Procesul are două etape distincte, conform legii:
- Notificarea retragerii — trebuie transmisă în cel mult 14 zile calendaristice de la primirea produselor, prin completarea formularului de retur sau printr-o declarație clară trimisă pe comenzi@electricon.ro
-
Expedierea efectivă a produselor — trebuie realizată în cel mult 14 zile calendaristice de la data la care ați comunicat decizia de retragere. Nu se impune returul printr-un transportator anume.
Returnarea produselor se face pe cheltuiala clientului.
2. Starea produselor la returnare
Aveți dreptul să verificați natura, calitățile și funcționarea produsului, așa cum ați putea face acest lucru într-un magazin fizic. Acest drept nu este condiționat de păstrarea produsului nedesfăcut.
Sunteți responsabil doar pentru diminuarea valorii produselor care rezultă dintr-o manipulare care depășește ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, calităților și funcționării acestora (de exemplu: urme evidente de utilizare, montaj sau intervenție, accesorii lipsă, ambalaj original lipsă sau grav deteriorat). În aceste situații, suma diminuării va fi evaluată proporțional cu paguba constatată și scăzută din suma de rambursat, iar clientul va fi informat în scris despre modul de calcul.
Pentru fiecare produs al cărui ambalaj original a fost deteriorat prin aplicarea directă a benzii adezive sau a etichetelor de transport (fără o împachetare de protecție suplimentară), poate fi reținută o taxă de recondiționare, stabilită proporțional cu costul real de înlocuire a ambalajului, comunicată clientului înainte de finalizarea returului.
3. Rambursarea sumelor
Pentru comenzile plătite cu cardul, suma va fi returnată pe același card utilizat la tranzacționare, în termen de 3–15 zile de la acceptarea returului. Se va restitui doar contravaloarea produselor returnate; costurile de retur rămân în sarcina clientului, conform pct. 1.
Sumele aferente produselor returnate vor fi virate în contul bancar indicat în termen de 3–30 de zile de la confirmarea returului. Prin confirmarea returului se înțelege că produsele au ajuns la noi și s-a constatat că se respectă condițiile de retur.
4. Excepții de la dreptul de retragere
Conform art. 16 din OUG 34/2014, dreptul de retragere nu se aplică, printre altele, pentru:
- produse confecționate după specificațiile tale sau personalizate în mod clar (de exemplu: cabluri debitate la lungime, produse aduse pe comandă fermă configurată special);
- produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau de igienă și care au fost desigilate;
- produse care, după livrare, sunt inseparabil amestecate cu alte elemente;
- conținut digital nelivrat pe suport material, dacă prestarea a început cu acordul tău prealabil expres.
Dacă un produs comandat de tine se încadrează într-o excepție, te informăm despre acest lucru înainte de finalizarea comenzii.
5. Verificarea coletului la livrare
Vă rugăm să verificați integritatea fizică a coletelor în momentul primirii în prezența curierului și să solicitați un proces-verbal de constatare a daunelor dacă produsele prezintă urme de deteriorare la livrare. Această verificare nu afectează în niciun fel dreptul dumneavoastră de retragere descris mai sus.
6. Garanția legală de conformitate
Independent de dreptul de retragere descris mai sus, toate produsele comercializate pe electricon.ro beneficiază de garanția legală de conformitate de 2 ani, conform OUG 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri (transpunere a Directivei UE 2019/771). Această garanție acoperă produsele care se dovedesc a fi defecte sau neconforme și este complet separată de termenul de 14+14 zile pentru retragerea din contract. Pentru reclamații privind neconformitatea unui produs, vă rugăm să ne contactați la comenzi@electricon.ro.
7. Prevenirea abuzului
electricon își rezervă dreptul de a analiza individual situațiile în care se constată un tipar clar de comportament abuziv (ex. retururi repetate ale acelorași produse fără o legătură rezonabilă cu exercitarea normală a dreptului de retragere), fără ca aceasta să afecteze dreptul legal de retragere exercitat cu bună-credință. Orice restricție va fi comunicată în scris clientului, cu motivarea aplicabilă.